Priboi si Asociatii este alături de victimele accidentelor rutiere oriunde în țară, inclusiv în zona județului Bacău sau Neamț, în orașe precum Bacău, Onești, Moinești, Piatra Neamț sau Roman, spre obținerea celor mai bune despăgubiri, daune morale și daune materiale în caz de deces sau vătămări corporale.

Cele mai recente cazuri preluate spre soluționare din zona Bacău sunt:
- cazul unei mame din Roman, județul Neamț, doamna B*****i, care a fost lovită de un microbuz în timp ce își ținea în brațe fetița de numai doi anișori. Din păcate, în urma impactului mama a suferit multiple leziuni la nivelul capului și mâinii drepte, iar minora – mai grav – a decedat pe loc, până la sosirea ambulanței. Suntem profund îndurerați de tragedia familiei B*****i și încercăm să obținem cât mai rapid despăgubirile cuvenite familiei distruse de durere și, de asemenea, condamnarea șoferului vinovat de accident.
- o vătămare corporală petrecută pe Calea Mărășești – un șofer neatent ce conducea un SUV a lovit o doamnă contabil în vârstă de 60 de ani, provocându-i ruptură de bazin și multiple fracturi la nivelul unui picior. În urma examinării medico-legale, victimei i s-a emis certificat medico-legal pentru 120-130 de zile de îngrijiri medicale, plus mențiunea de punere în pericol a vieții. Mai mult, raportul traumatologic (REMMA) a stabilit că victima – clienta noastră – să primească 59 de puncte traumatice, ceea ce înseamnă în bani circa 477.900 lei.
- un deces al unui domn de 48 de ani, muncitor în construcții din comuna Borca, județul Neamț, pentru care am semnat contract de obținere a despăgubirilor cu familia sa – 3 frați și mama defunctului. Deocamdată așteptăm efectuarea expertizei criminalistice pentru a putea strânge toată documentația necesară dosarului de obținere de daune morale și materiale.
- vătămarea corporală a unui pasager, profesor de matematică de 36 de ani, ce se afla în mașina unui prieten, pe Calea Adjudului. În urma accidentului, clientul nostru a suferit multiple traumatisme cranio-faciale pentru care Medicina Legală a stabilit 40-45 de zile de îngrijiri medicale și prejudiciu estetic, fapt ce i-a conferit victimei în raportul traumatologic 63 de puncte traumatice, adică peste 510.000 lei
Dacă și dumneavoastră sunteți victima unui accident rutier, sunați-ne!
