Nu sunteți primul căruia i se întâmplă asta, de aceea meseria noastră este să vă ajutăm să treceți cât mai ușor peste acest eveniment nefericit și să vă obținem rapid cele mai bune despăgubiri de la firma de asigurări RCA a șoferului vinovat de accident!

Valentina Priboi, unul din cei mai cunoscuți avocați de accidente rutiere din România, este prezentă și în regiunea județului Mureș – Târgu Mureș, Reghin, Sighișoara, Miercurea Ciuc sau Sfântu Gheorghe – Covasna. Dacă ați fost vătămat corporal sau dacă cineva din familia dvs. a murit într-un accident rutier, trebuie să ne sunați: știm prin ce suferință treceți, știm cât sunteți de bulversat!
Cele mai recente cazuri pe care clienții din Mureș ni le-au încredințat spre soluționare sunt un deces și o vătămare corporală gravă.
Primul dosar, al familiei F****a, este un caz în care clienții și-au pierdut soțul, respectiv tatăl în urma unui accident auto cu un SUV care gonea cu viteză foarte mare în afara localității Band, județul Mureș. Victima, domnul F****a, fiind izbit de către autoturismul de teren, a decedat în ambulanță, în drum spre spital. S-a stabilit primul termen de judecată luna viitoare, termen la care ne vom prezenta pentru argumentarea pretențiilor civile, dar și pentru a cere tragerea la răspundere a șoferului vinovat de condusul atât de iresponsabil!
Un alt caz recent este cel al familiei P**a care, întorcându-se de la o petrecere de Revelion, într-o curbă în apropiere de comuna Bălăușeri, au fost loviți de un alt automobil care a pătruns, din cauza vitezei, pe contrasens. Rezultatul: șoferul, domnul P**a – vătămat corporal mediu, 40-45 de zile de îngrijiri medicale, soția acestuia, pasager dreapta-față – bazin fracturat, intestine secționate, dar a scăpat cu viață, fiul acestora, de numai 5 ani care, deși se afla pe bancheta din spate, regulamentar, în scaun auto pentru minori, cu centură de siguranță, a fost vătămat în zona coloanei vertebrale atât de tare încât a rămas paralizat pentru totdeauna, la pat… Așteptăm acordarea primului termen de judecată pentru a arăta instanței cât de mare este suferința: cum înainte micuțul băiețel era vioi, se juca, iar acum este absolut imobilizat la pat și are nevoie de îngrijire permanentă. Am solicitat instanței suma maximă de despăgubire, 6.070.000 euro!
