Cine are dreptul la despăgubire în cazul unui accident rutier cu deces? Cine are dreptul la despăgubiri în caz de accident rutier cu vătămare corporală din culpă?
În caz de deces
Dacă în urma unui accident rutier a rezultat decesul unei persoane şi decedatul nu este cel vinovat de producerea accidentului rutier, atunci familia şi soţul/soţia defunctului pot obţine despăgubiri de la firma de asigurări RCA a şoferului vinovat de producerea accidentului. Dar, mai exact, cine poate obţine aceste despăgubiri în caz de accident cu deces?
Citind prevederile articolului 1391 din Codul civil actual, la alineatul (2) ne spune că “Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.” Deci, în principiu, legea stabilește clar că au drept la despăgubire în caz de accident cu deces părinţii, bunicii, copiii, nepoţii de fiu (în linie directă), fraţii, surorile şi soţul supravieţuitor. Cu toate acestea, legea permite obţinerea de despăgubiri şi altor solicitanți ce pot dovedi că decesul unei persoane le-a creat un prejudiciu moral sau material.
Mai direct – un concubin / o concubină poate obţine despăgubiri RCA în caz de accident rutier cu deces? DA, poate obţine. Evident, nu la fel de mult şi la fel de uşor cât ar fi obţinut dacă exista o căsătorie valabil încheiată, dar şi aşa poate obţine! Însă trebuie să dovedească, printre altele, că locuia şi domicilia împreună cu persoana care a decedat în accidentul rutier, la momentul petrecerii accidentului, că aveau o bună relaţie, că depindeau moral şi financiar unul de celălalt, că existau intenţii serioase de căsătorie. Existenţa unui copil în afara căsătoriei constituie un plus de credibilitate în faţa instanţei, o probă solidă spre a cere despăgubiri în caz de accident cu deces.
Dar o rudă mai îndepărtată – mătuşă, unchi, văr – pot cere despăgubire RCA în caz de accident auto cu deces? La fel, dacă pot demonstra că locuiau împreună, că exista o relaţie specială, eventual de întrajutorare. Pe acelaşi raţionament poate solicita despăgubiri şi un bun şi vechi prieten care locuia împreună cu persoana decedata, prieteni nedespărţiţi, mereu împreună în excursii, afaceri, ieşiri în oraş, la pescuit, fotbal, etc., cu hobby-uri practicate în comun ce pot fi dovedite prin bilete de avion, obiecte, martori, poze.
Deci legea, prin art. 1391 alin. (2) din Codul civil, permite acordarea de despăgubiri oricărei persoane ce poate dovedi existenţa unui prejudiciu în caz de accident rutier cu deces, despăgubiri pe care este obligată să le plătească firma de asigurări RCA a şoferului vinovat de producerea accidentului rutier.
În caz de vătămare corporală
În cazul unui accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, aceasta este singura care poate primi despăgubiri de la firma de asigurări RCA a șoferului vinovat. În afară de persoana vătămată, nicio altă persoană nu poate primi despăgubiri, chiar dacă poate arăta că a îngrijit victima sau că a efectuat unele cheltuieli în vederea însănătoșirii acesteia.