Dacă un părinte a decedat din accident rutier și era întreținătorul unui minor, atunci legea dă dreptul copiilor ce se aflau în întreținerea defunctului să ceară o rentă viageră de la firma de asigurări RCA a șoferului vinovat.
Renta viageră la care au dreptul copiii decedatului reprezintă daune materiale pentru pierderea întreținerii pe care decedatul le-o acorda înainte de accident. Evident, în afară de această rentă viageră, persoanele ce se aflau în întreținerea unei persoane ce a murit într-un accident rutier au dreptul și la daune materiale pentru costurile de înmormântare, dar și la daune morale pentru suferința pierderii părintelui!
Cât este renta viageră pentru copiii rămași fără întreținător în urma unui accident rutier cu deces? Conform deciziei ICCJ nr. 38/2020, valoarea rentei viagere lunare este de o pătrime din salariul mediu net pe economie din luna accidentului.
Până la ce vârstă se primește renta viageră pentru întreținere? Renta viageră ce se plătește ca despăgubire copiilor rămași fără întreținător se acordă lunar până la vârsta de 18 ani sau chiar până la 26 de ani dacă copilul urmează studii superioare.