Atenţie! În primul rând, sunt mulţi şoferi ce consideră că orice intersecţie rotundă, în formă de rond, este „sens giratoriu”! Însă sunt sensuri giratorii doar cele care sunt marcate cu semnul rotund, albastru, pe care sunt figurate 3 săgeţi albe, în sens circular! Sensul giratoriu este o intersecţie aparte faţă de o intersecţie obişnuită, în sensul că aici avem de-a face cu o excepţie de la regula priorităţii de dreapta pentru că cel aflat în sensul giratoriu are prioritate faţă de cei care urmează să intre în sensul giratoriu.
Dar, ce este important însă de clarificat este faptul că acest lucru nu îţi dă voie să ieşi relaxat din sensul giratoriu pe motiv ca ai prioritate, dacă sensul giratoriu are două sau mai multe benzi. Adică dacă dvs. vă aflaţi pe banda a doua de exemplu şi vreţi să iesiti din sens, atunci trebuie să vă asiguraţi temeinic că NU există un alt conducător pe prima bandă care îşi păstrează banda şi doreşte să iasă la următoarea ieşire decât dvs. Atunci el vă poate acroşa în partea din dreapta-faţă iar vina va fi a dumneavoastră!
Deci orice schimbare a benzii trebuie semnalizată şi asigurată înainte de a fi efectuată, chiar dacă vă aflaţi deja în sensul giratoriu!
